marți, 28 decembrie 2010

Anul Nou!

Anul Nou este ziua care marchează începerea următorului an calendaristic.

In lume sunt diferite obiceiuri si traditii specifice fiecarei tari.
Eu am sa insir cateva.
Grecii fac o prăjitură tradiţională în care pun bani. Persoana care găseşte banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis şi în anumite regiuni ale Romaniei.
Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.
Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obişnuieşte să se arunce cupa pe fereastră.
Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului.

În Romania, în mod traditional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană îşi aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradiţiilor, persoanele brunete aduc noroc şi fericire, iar cele roşcate şi blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii îşi pun o dorinţă, pentru că aceasta are toate şansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida faţă cu reacţiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac sampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Puşcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri.

Cam atat despre obiceiuri si traditii. Informatiile sunt preluate de pe Wikipedia

Acum o sa va dau o lista cu filme care le puteti viziona tot in seara de revelion impreuna cu familia!

Trapped in Paradise (1994)

Trapped in Paradise Poster

Happy New Year (1987)

Happy New Year Poster

A Golden Christmas (2009)
A Golden Christmas Poster

The Perfect Holiday (2007)
The Perfect Holiday Poster

The Holiday (2006)
The Holiday Poster

In Search of a Midnight Kiss (2007)

In Search of a Midnight Kiss Poster

The New Year (2010)
The New Year Poster

Si pentru cei mici:

The Polar Express (2004)

The Polar Express Poster

Rudolph's Shiny New Year (1976)

Rudolph's Shiny New Year Poster

In Search of Santa (2004)

In Search of Santa Poster

A Christmas Story (1983)

A Christmas Story Poster
Mickey's Christmas Carol (1983)

Mickey's Christmas Carol Poster

The Year Without a Santa Claus (2006)

The Year Without a Santa Claus Poster

Magic Gift of the Snowman (1995)
Magic Gift of the Snowman Poster

Vizionare placuta si LA MULTI ANI!!!


marți, 21 decembrie 2010

Teatru..

De cateva zile incoace am o ora fixa la care ma pun in pat..dar nu dorm..doar ma pun in pat..bag castile in urechi si dau drumul la radio pe telefon.
Acum 2 seri am ascultat o piesa de teatru pe radio romania cultural care mi'a captat atentia serios..si am ascultat'o pana la sfarsit. Apoi am intrat pe internet sa vad ce pot afla despre ea.. si am aflat.. piesa se numeste 'Steaua fara nume' de
Mihail Sebastian
Am incercat s'o caut in format avi., este mai interesant cand si vezi fetele, reactiile oamenilor.. dar slabe sanse.. o gasesc numai in format mp3.
Aseara cum imi luam locul meu in pat cu castile in urechi..am dat iar pe acelasi post de radio..si piesa asta m'a captat. Ea de numeste
Madam Sans-Gene de Victorien Sardou.
Si pe aceasta am cautat'o dar tot fara rezultat.
Stiu ca undeva , la cineva exista aceste piese.. si tare mult mi'as dori sa le vad.
Daca stie cineva un site unde le pot vedea online sau sa le descarc as ramane vesnic recunoscatoare.
Stiu sigur ca lista mea nu se v'a opri la aceste 2 nume.. si nici sa raman cu gandul la ele prea mult nu pot.
Sunt in spiritul craciunului...

luni, 20 decembrie 2010

Eclipsa De Luna!


Stiati ca in seara asta este eclipsa totala de luna?

Eu nu stiam..dar am aflat la timp! Noroc cu Yahoo News ca altfel cred ca o pierdeam.

Luna prietena mea scumpa.. Mi'e asa draga..mai ales cand e plina.

Prea multe informatii pentru curiosi gasiti aici.
Conform Wikipediei eclipsa totala va fi maine dimineata. Ea incepand la 7.40 ajungand totala la 8.17. La noi fiind deja ziua nu cred ca vedem ceva..daca mai este si innorat.. ceea ce este trist.
Poza de mai sus este din colectia personala si e facuta de 1 mai anul acesta!
Frumoasa nu?

marți, 14 decembrie 2010

Cutia magica.


Aseara am stat pana mai tarziu..am discutat cateva chestioare cu un amic.
Am stat, m'am gandit, am analizat.. de obicei trag linie si fac o concluzie.
Aseara nu aveam nevoie de ea.. dar azi m'am trezit cu totul alta parere.. trag linie!
As opri tot! ..As rupe toate relatiile cu alte persoane din afara familiei si as lua'o de la capat..cu persoane noi..cu trairi noi.. cu simtiri noi..totul nou!
Suna de parca mi'as schimba casa, hainele, scoala...
Este ca senzatia aia cand te imbraci cu ceva nou, nu simti ca esti alt om? Parca unul mai bun..mai frumos..mai corect..mai drept..
Asa as vrea sa ma simt eu.. ca ma imbrac in ceva nou si as schimba starea asta.. ar fi frumos sa fie asa usor,nu?
Da. Vreau altceva..pentru ca nu'mi place ce am acum..sau nu am..
Toata lumea crede ca daca schimba casa, identitate sau haine i se v'a schimba si viata.. gresit.. tu cel vechi ramai acolo mereu... tu cel nou trebuie sa te nasti din nou ca sa nu'ti mai aduci aminte de fosta ta viata.
Hmm.. sa te nasti din nou.. nu ai cum.. asa ca cel mai bine pune toate trairile, sentimente, tot tot ce nu'ti mai place in viata ta.. intr'o cutie.. incuie si ajunca pe fundul marii.
Da... uitarea e cea mai buna..
Si probabil asta am sa fac si eu..am sa uit cine sunt, de unde am venit, incotro ma indrept, pe cine am/n'am alaturi, ce am avut si nu mai am..asta ar fi singura cale sa pot merge inainte cu incredere de sine, cu curaj si cu forta..
Da, ai inteles bine.. TU cel care citesti te incui si te arunc!
Stai linistit.. la categoria cititori nu intra mama, tata sau fratii :-)
Mai devreme sau mai tarziu toti cei care ma inteleg bine acum se vor evapora si ei.. si da..ajung in cutia magica..asa am sa ii zic de acum inainte! ;-)
Si uite asa m'am facut si cu un titlu la articolul meu!
As mai spune celor care se simt jigniti ca... nu e nimic personal..
hahaha..ba da, este foarte personal!
Nu ar trebui sa va deranjeze asta.. lumea vine si pleaca.. ca trenul in gara!

luni, 13 decembrie 2010

S. Darko


In seara asta am pus 'armele' (cartile) jos si m'am uitat la un alt fel de film...

In general ma uit la seriale ca sunt mai usor de vazut si usor de retinut actiunea..dar azi simteam nevoia sa ma deconectez de ele si sa urmaresc un artistic.

N'am ales la intamplare filmul.. ascultand muzica.. din filme la momentul acela mi'au venit tot feluri de intrebari in cap despre actori si viata lor personala..am dat cateva search-ur
i si normal ..am deviat de la cautat.. asa am ajuns la filmul pe care l'am vizionat mai devreme.


Sa va zic sincer..m'am uitat la trailer si mi s'a parut ciudat..si foarte
sf dar cand am vazut cine joaca am zis..merita sa'l vad! Si l'am vazut.. dar n'am inteles mai nimic...cu alte cuvinte m'a dezmagit... am inteles doar ca toata actiunea din film se invartea in jurul unei fete.. era ca si un vis..

Ma rog.. vreau sa'l vedeti si voi si daca cineva intelege mai bine ca mine actiu
nea sa'mi spuna si mie!

Filmul se numeste
S. Darko iar trailerul il puteti vedea aici

Cautand trailerul am descoperit ceva..asta ca sa vedeti cate informatii poti afla
doar din cateva click-uri. Filmul asta este de fapt continuarea altui film ..pe care bineneteles l'am vazut.
Prima parte se numeste
Donnie Darko iar trailer vedeti aici

Totusi..daca vedeti filmele spuneti'mi parerea voastra!

miercuri, 8 decembrie 2010

Interzis minorilor in discoteca dupa ora 21:00

Stirea asta e fenomenala..cu toate ca a fost publicata acum 2 zile..eu azi am citit'o.
Asta ar fi al 2 lucru bun pe care'l citesc pe ziua de azi!
Interzicerea minorilor in discoteci, baruri si restaurante dupa ora 21:00!!!
Este bine ceea ce a hotarat domnul vicepresedinte PDL Cezar Preda in privinta minorilor.
“Luna viitoare, voi depune o iniţiativă legislativă în Parlament care să prevadă că, de luni până joi, după ora 21.00, e interzis accesul minorilor în orice local de alimentaţie publică: bar, restaurant, cluburi, discoteci. Copiii trebuie să stea să înveţe şi trebuie să le facem legi care să-i protejeze”, a precizat Preda.

“Nu e permis să devenim o ţară în care, în cursul săptămânii, să găsim minori care stau până dimineaţa în localuri. Vineri, sâmbătă, duminică e relaxare, dar, până joi, eu aşa consider că trebuie să facem. Orice om care are copii îşi doreşte ca ei să fie protejaţi, iar după ora 21.00, aceştia să fie acasă, nu în alte locuri, ca să se odihnească pentru şcoală”, a adăugat deputatul PDL.

Repet, o decizie foarte buna..legea se aplica de luni pana joi ..au 3 zile in care se pot distra oriunde.

Informatiile au fost culese de pe Libertatea

Se pare ca aceasta lege a fost adusa in vedere la inceputul acestui an si in Anglia scriu cei de la guardian. Mai multe detalii puteti citi aici

marți, 7 decembrie 2010

I'm Happy When You Are Happy!

Postul asta este special pentru EL adik Alex! Si probabil continuarea postarii de aseara..cand eram suparata..dar dimineata cand m'am trezit eram ok..eram happy..si asta ar putea spune multe.
Acum..sunt de 2 ori mai happy decat dimineata..si acum am si de ce..
Si probabil va intrebati ce am patit..hmm de patit n'am patit nimic..~Slava cerului~ as spune..dar s'a intamplat sa gasesc ceva..ceea ce ma bucura enorm.
In postul trecut am scris despre Alexander si despre muzica lui.
Astazi am descoperit cat afect au aceste cuvinte asupra altora..si cat de mult il pot promova..ceea ce o fac cu placere
scumpa mea prietena..nu ma costa decat timpul meu.
Ehh prietena mea mi'a zis ca imi pierd timpul..eu i'am zis.. 'Alex o sa'mi multumeasca candva'..
Iubesc muzica buna..iubesc filmele bune..ele ma fac fericita cum nimeni nu a reusit sa ma faca. Si e adevarat..imi doresc sa pot face mai mult de atat in privinta asta.. deoarece multa lume mi'a zis ca am gusturi bune in materie de muzica..dar cred ca nu mai e loc si pentru mine in industria asta.
Asadar..datorita contului meu pe Trilu am reusit sa uploadez 3 piese de ale lui care'mi plac, iar asta a avut un rezultat destul de bun...chiar si aici pe blog.
Asta ma bucura. Pentru ca romanii nu l'au ascultat inca si probabil nu stiu ce pierd...Are voce..are talent..are ambitie..el iubeste muzica si reuseste foarte bine sa arate asta..eu ii iubesc muzica si o promovez..pentru ca merita!
Piesa asta a stat pe repeat de aseara..si nu ma mai satur de ea.. :)) o am ca si ringtone la telefon. ;)
Si ca sa va dau un motiv in plus sa'l ascultati, piesa Panic a fost regizata de
Matei Alexandru Mocanu.



Sper sa va placa si voua cum imi place mie..si sa'l aducem si la noi pentru un concert live! ;)

luni, 6 decembrie 2010

Alexander Xuman


Azi pentru ca tot e Mos Nicolae si mosu' n'a venit si pe la mine (nici anul acesta) am sa fac eu cadou altora, un artist la inceput de drum - ca solist.
Doamnelor si domnilor vi'l prezint pe Alexander Xuman.
A cochetat cu muzica de la 8 ani.. a inceput ca dj in 1999 iar din 2007 a ales drumul ca solist. Desi nu a scos nici un hit pana anul trecut el a lucrat la piese si versuri.
Anul trecut in primavara a scos prima lui piesa 'Panic'. Azi remixata de cel putin 3 dj.
Videoclipul l'am atasat deja in postul trecut!
Celelalte piese le puteti asculta pe contul lui de 'my space' iar ce nu este acolo am atasat mai jos piesa.

Alexander Xuman - Sense Of Height


Iata cateva site'uri unde ii puteti urmari cariera:
http://twitter.com/xumanmusic
http://www.myspace.com/xumanmusic


Si pentru ca tot ieri am implinit 6 luni in blogosfera postul asta mi'l dedic mie!
Ieri nu am putut posta deoarece am fost prin oras..hmm era asa frumos si aglomerat, este cred ca pentru prima data cand ies in oras..trafic oprit, lume multa..si sa nu ma deranjeze acest lucru..ci din contra sa'mi placa. Am facut un tur prin centru..unde am vazut luminitele aprinse si am mirosit toate bunataturile preparate de sarbatori.

Cu asta am incheiat si v'am pupacit!


vineri, 3 decembrie 2010

Panic!

Piesa asta cred ca o stiu de cateva luni dar nu m'am gandit niciodata sa ii vad videoclipul...intr'un final nu stiu ce m'a apucat azi..am cutreierat mai multe site-uri si am ajuns si la Y.T Am dat un search si am gasit clipul asta..mi'a placut enorm si de aia il pun si aici..
Oricum Alexander nu e chiar asa cunoscut la noi cred ca i'ar prinde bine putina sustinere din partea mea.
Ideea videoclipului este fenomenala..
Convingeti'va singuri!

P.S. Nu incercati asa ceva cu prietenii vostri. NU stiti care au probleme de inima! ;)