miercuri, 19 ianuarie 2011

Cu mine ori împotriva mea?

Acum ceva timp mi'am dat seama ce ne motivează să scriem, iar în seara asta am văzut şi mai clar ...Stările de suferinţa, supărare, regret chiar şi nervozitate. Toate stările astea ne fac să fim mai exacţi, mai expliciţi.
Eu una parcă scriu mai bine când am ceva 'bagaj' adunat.
Chiar azi am încercat să clarific ceva, şi chiar mi'am dat silinţa să fac ceea ce este corect şi normal iar în schimb am primit râs în faţă!!!
Da, deci practic mi s'a râs în faţă că am încercat! Foarte inteligent!
O să fac o paranteză şi am să vă zic despre un film care l'am văzut în seara asta şi are legatura cu ceea ce scriu. Filmul este cu Alyssa Milano şi Christopher Gorham - My Girlfriend's Boyfriend
Mie una mi'a plăcut cum au jucat actori, în schimb ideea filmului în care ea predomină între două relaţii nu am fost niciodată de acord cu genul ăsta de viaţă, în schimb pot sa zic că am apreciat rolul ei, inteligenţa şi puţin aşa modul cum îi tratează la început. Şi mi'a mai plăcut cum a jucat cel cu care rămane. Se vede bine diferenţa dintre ei, cum gândeşte, acţionează fiecare. Pot spune că se vede mediul de viaţă şi familia fiecăruia. Nu vreau să vă zic prea multe, vă las pe voi să vedeţi filmul. E producţie 2010.
Nu stiu, eu tind să cred că într'o relaţie - de orice fel ar fi ea - e ceva de genul 'Esti cu mine ori împotriva mea!?' Pentru că dacă nu eşti cu mine cu siguranţă eşti împotriva mea, right? Pentru că încep să văd din ce în ce mai clar lucrurile, şi ele sunt de 2 feluri: bune-rele; albe-negre; da-nu; vreau-nu vreau; pot-nu pot..
Vezi ce simplu este? Totul se împarte în doua, cale de mijloc nu există!
Aşa că dragilor ce ziceţi..
Cu mine ori împotriva mea?

luni, 17 ianuarie 2011

Born Today.

Că tot căutam evenimente de azi am găsit ceva foarte interesant.
Azi 17 ianuarie s'a născut la Boston Benjamin Franklin.
Este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de stiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic.
Tatăl său, Josiah, fabricant de săpun şi lumânări, iar mama sa, Abiah era a doua soţie a lui Josiah. Benjamin Franklin era cel mai tânăr din cei 17 copii.
Benjamin Franklin a murit la vârsta de 84 de ani, pe 17 aprilie 1790, fiind înmormântat alături de soţia sa în cimitirul Bisericii Creştine din Philadelphia. Benjamin Franklin provenea dintr-o familie saraca de prezbiterieni care au emigrat in America in 1682. B.Franklin a fost un mare savant si ginditor iluminist,preocupat in egala masura de stiintele reale,filozofie,istorie,economie,politica,literatura etc., fiind cunoscut departe de hotarele patriei sale. Franklin a ramas fidel idealurilor democratiei pina la sfirsitul vietii sale. Ultimul sau act politic a fost semnarea petitiei despre interzicerea sclaviei.

~
Am adus în discuţie naşterea lui deoarece am făcut liceul teoretic Benjamin Frankin din Bucuresti.


Stiai ca?

In anul 1985 aprilie 1 s'a nascut Printul Nicolae de Romania.
Nicolae sa născut în Meyrin , un oraş lângă Geneva , Elveţia.
Familia sa mutat în Anglia după naşterea lui Nicholas.
El este cel mai mare copil şi unicul fiu al Principesa Elena de România
Principesa Elena de România, Prinţesă de Hohenzollern (n. 15 noiembrie 1950) este una din fiicele lui Mihai I, fostul rege al României.
~
Cum am scris şi în postul trecut am intrat într'o latură a istoriei Romaniei zilele trecute, şi de aici mi'a venit ideea 'almanahului istoric'. Am început cu anul 1985 pentru că este anul meu de naştere. Nu ştiu cît de des sau rar voi scrie ideea e că mă încanta ideea aceasta de almanah istoric.
Sper să vă placă şi vouă!

vineri, 14 ianuarie 2011

Friendship!

De cîteva zile tot simt nevoia să scriu un post despre simţiri, trăiri, acţiuni, evenimente...
Şi acum că am ajuns să scriu aş vrea să le iau pe rînd, ca să nu mă repet...
Pot să zic că de la crăciun pînă azi am avut în preajma mea numai persoane dragi, am stat cu familia dar şi cu prietenii..am petrecut momente preţioase cum deseori citesc sau văd în filme.
Dar acest puternic sentiment de a scrie a devenit foarte accentuat acum 2 zile, cînd am petrecut cu tatăl meu...
Tata curios din fire, eu ca şi el de altfel..că na, l'am moştenit în multe alte feluri de care sunt mîndră, printre care şi curiozitatea, a început să pună tot felul de întrebări, şi ca să accentuez puţin, are o slăbiciune pentru internet.
Ştie el că internetul e ceva fără margini..incredibil, care ajută şi rezolvă mii de probleme în feluri incredibile, şi cum el punea întrebări iar eu am zis stai să'l întreb pe nenea 'gugle' (aşa îi place mamei să'i spună) am tastat repede curiozitatea tatei si voilà..here we got the answer!
Că tot suntem în subiect, tata era curios despre anumite clădiri din Bucureşti care au fost dărmate, şi cum internetul e o adevărată enciclopedie ne'am răspîndit curiozităţile la mai multe informaţii despre vechiul Bucureşti.

Tot în seara aceea tata s'a bucurat de timpul petrecut cu mine în faţa pc'ului aflînd diferite informaţii, iar mie..dîndu'mi mai multe ideii!
Ce pot să zic..faptul că i'am adus pe mama şi tata în acelaşi decor mă bucură..mă bucură că am stat cu ei un timp şi am rîs, glumit dar am rezolvat şi treburi serioase. Ca să scurtez aşa ..da, şi ei sunt prietenii mei dragi!
În altă ordine de ideii, un alt prieten cu care am petrecut azi este un prieten vechi dar relativ nou în acelaşi timp..
E poveste lungă şi nu cred că intereseza pe cei care n'o ştiu.

Am primit mai multe telefoane zilele astea de la el decît am primit în ultimele 2,3 luni. Îi datoram o carte şi atunci cînd am plecat de acasă nu m'am gîndit că o să stau mai mult de 10 minute cu el...dar cînd eram pe drum mi'a zis că are ceva timp şi dacă vreau să mergem la 'locul nostru' să mai vorbim..am zis da imediat..
Cine mă cunoaşte bine ştie probabil locul de vis'a'vis de mine!
Acolo avem o clădire din marmură pe unde trecem mereu cînd vizităm locul...facem o poză, spunem o glumă, şi ieşim, acum însă..fiind destul de frig afară am preferat să ne aşezăm pe marginea din interior şi să pierdem timpul..
În timp ce depănam amintiri m'a făcut să mă gîndesc serios la noi, amintirile şi timpul nostru, la cat de preţioase sunt..şi cît de mult înseamnă pentru fiecare toate acele nebunii pe care le făceam astă vară dar şi în celelalte..
Ca de obicei Alex (aşa il cheamă pe scumpul meu compatriot,..cred că ar rîde copios de denumirea asta :)) ) , s'a apucat să împărtăşească istorisiri din ultimul timp..ce a făcut, cu cine, pe unde..cu cine s'a mai intîlnit..eu la fel..aa da stai că nu ţi'am dat ultima veste..
Şi cam aşa decurgea discuţia..bucuroşi de scurtul timp petrecut împreună..vorbeam repede, ne intrerupeam.. [spune tu.. ba spune tu..] :))

Ne'am bucurat de noile achiziţii (adică telefoane :)) ) am mîncat M&M..
Vreau să zic că m'a obligat să mănînc cu el pentru că nu am vrut.. a zis că mi le bagă pe gît dacă il refuz :))

După toate astea mi'am dat seama cît de drag îmi este scumpul meu prieten..şi cît de dor îmi era de el..şi atunci mi'am dorit să fie mereu acolo pentru mine, eu pentru el..să fim aşa pînă la bătrîneţe, să avem ce povesti nepoţilor noştri.
Şi aici aş sublinia pentru alţii dar special pentru el, că asta e prietenia adevărată, care sper să nu se termine niciodată, să nu ne plictisim sau indepărtăm datorită altor lucruri..
Îmi aduc aminte că rîdeam odată pe tema asta..cum că el ar deveni mare poet iar eu ca mare prietenă vin să'l felicit el să'mi zică: 'Ne cunoaştem?'
I'am zis că o să'l dau în judecată dacă'mi face asta!!

Scumpul meu Alex sper sa nu fiu nevoită să te dau în judecată vreodată!!!
Despre el şi prietenie aş avea multe de povestit, dar nu despre asta este postul făcut, ci despre prietenie!
Nu l'am detaliat sau definit în vreun fel, am vrut doar să subliniez.

joi, 13 ianuarie 2011

The Best Thing

Uite că din greşeală dăm peste cele mai frumoase lucruri..tot din greşeală dăm peste lucruri care le căutăm dar nu le găsim..
Eu nu am căutat asta sau ceva asemănător..dar am găsit cea mai inteligentă piesa de pînă acum.
E vorba de Ricky Martin şi cea mai recentă piesa a lui The Best Thing About Me Is You


luni, 3 ianuarie 2011

Californication Returns!

De ceva timp mi'am facut o lista cu serialele pe care le urmaresc unde imi scriu cand apar episoadele urmatoare.
Si..am vazut ca..pe 9 ianuarie apare primul episod din sezonul 4 al serialului
Californication.
Am cautat repede repede pe site si am avut surpriza sa aflu ca in sezonul acesta joaca 4 actori care'mi plac.
Primul ar fi
Rob Lowe - care a jucat in serialul meu preferat Brothers & Sisters. El e oficial..ceilalti 3 (Mary-Louise Parker, Kevin Nealon, Mary-Kate Olsen - toti joaca in serialul Weeds) inca nu stiu sigur cand vor aparea in serial. :D
Mai jos aveti si trailer!